Rumänienhilfe Alsterdorf

Rumänienhilfe Alsterdorf, mai exact Fundaţia Evanghelică Alsterdorf, lucrează din 1990 în judeţul Bihor, din vestul României  (municipiul Oradea). Începutul l (Debutul) l-a reprezentat ajutorul direct acordat în cămine pentru copii imediat după căderea regimului Ceauşescu. În primii ani implicarea noastră s-a centrat (s-a orientat, a avut ca obiectiv central) pe renovarea căminelor şi a spitalelor din judeţul Bihor aflate într-o stare de degradare accentuată,  dar s-a axat şi pe instruirea profesională a personalului din aceste instituţii.

De la mijlocul anilor 1990 s-au creat, pas cu pas, noi structuri de îngrijire pentru persoane cu dizabilităţi şi boli psihice, structuri care au fost create după modele din ţările vest- europene. Astfel a apărut (s-a creat) un centru de zi pentru persoane cu boli psihice sau cu dizabilităţi intelectuale, care mai locuiau acasă, dar care erau doar ţinute acasă înainte de a fi internate în cămine sau spitale de psihiatrie. Pentru copiii din fostele cămine, dar care între timp au ajuns adulţi, s-au creat trei case care respectau modelul de îngrijire de tip familial cu 34 de locuri de cazare, dar şi cinci apartamente cu 26 de locuri de cazare, în care asistenţa la domiciliu este acordată doar câteva ore pe zi şi în care se face îndrumarea acestor persoane pentru o viaţă independentă. În prezent aceste case şi apartamente protejate se află în administrarea Asociaţiei româno-germane Alsterdorf în urma  externalizării serviciilor, asociaţie care este furnizorul de servicii sociale al Rumänienhilfe  Alsterdorf din România.

 

Începutul

Prin implicarea noastră la Caminul de Copii din Cighid a început totul. Cighidul era un cămin al morţii, care a fost mult mediatizat în ţările vest-europene, deoarece aici erau internaţi copii din al treilea an de viaţă, fără însă a beneficia de suficientă îngrijire, erau lăsaţi singuri şi, ca urmare, mulţi dintrei ei decedau în scurt timp. Această “eutanasiere datorată condiţiilor de trai” s-a încheiat prin căderea regimului Ceauşescu şi prin ajutorul primit rapid ca urmare a valului de simpatie provenind din Vest. Ajutorul acordat imediat în Cighid – alimentaţie, încălzire şi îndrumarea personalului – a reprezentat debutul activităţii noastre pentru a asigura cel puţin un minimum de îngrijire.

Deoarece în Cighid erau implicate deja multe alte organizaţii, ne-am concentrat activitatea pe sprijinirea altor cămine din judeţul Bihor. Am pornit pe urmele copiilor mai mari care supravieţuiseră în număr cu mult mai mare decât înainte, dar care au fost transferaţi în spitale de psihiatrie pentru adulţi, şi toate acestea se desfăşurau  sub privirile lucrătorilor din ţările vestice. Aşa am descoperit izolatul  spital  de psihiatrie din Nucet, cu cei peste 400 de pacienţi, care era pe atunci un spital al morţii, cu o rată anuală a mortalităţii de 22%. În anii ’90 am pus accentul pe sprijinirea Spitalului de Psihiatrie Nucet. În prezent, jumatate dintre pacienţi au posibilităţi de terapie ocupaţională şi prin muncă.

Câţiva dintre aceştia locuiesc într-o casă de reabilitare chiar în centrul localităţii Nucet, iar alţii, în oraşul Oradea, unde tocmai se continuă alte proiecte de asistare în locuinţe protejate. Există însă şi astăzi greutăţi în îngrijirea şi tratarea adecvate a celor peste 400 de pacienţi din Nucet. 

 

Copiii abandonaţi din România

Numărul copiilor instituţionalizaţi de pe la mijlocul anilor ’90 s-a dublat faţă de numărul acestora de la sfârşitul dictaturii Ceauşescu în 1989. Doar în Estonia şi Ucraina, numărul copiilor abandonaţi era mai mare. S-a coroborat vechea mentalitate – conform căreia, în cazul în care eu nu sunt în stare să-mi întreţin copilul, statul este obligat s-o facă în locul meu – cu precaritatea starii economice. Doar în judeţul Bihor, având cca 600.000 de locuitori, sunt abandonaţi 10-15 nou-născuţi pe lună. Majoritatea sunt abandonaţi în maternitate. Chiar şi în ţările vest-europene sistemul de protecţie socială ar fi suprasolicitat prin acest număr. Consecinţele au fost pe termen lung: cămine pentru copii supraaglomerate, condiţii inumane, lipsa instruirii, lipsa şcolarizării şi lipsa unor perspective de a deprinde o meserie, de a se califica.

Astăzi situaţia s-a schimbat întru câtva. UE a solicitat României, la sfârşitul anilor ’90, în cadrul măsurilor de aderare, nu doar reforme economice şi de luptă contra corupţiei, ci şi reformarea structurală de durată a căminelor pentru copii. Rumänienhilfe Alsterdorf al Fundaţiei Evanghelice Alsterdorf a demarat, în 1998, împreună cu alte organizaţii non-guvernamentale, programul “Case de tip familial în loc de camine de copii”. Copiii, cu sau fară dizabilitati, care erau până atunci găzduiţi în cămine, aveau să trăiască în case integrate în comunitate în condiţii normale. Părinţii sociali tebuiau să se ocupe de educaţia acestora, urmând să fie sprijiniţi şi de personal cu pregătire pedagogică.

Cu sprijinul Fundaţiei Robert Bosch şi al donaţiilor mărinimoase primite de la persoane private, comunităţi bisericeşti şi al numeroaselor donaţii individuale, am reuşit, în anul 2001, să înfiinţăm în Oradea doua case de tip familial pentru copii şi tineri. Doisprezece copii cu dizabilităţi locuiesc de atunci în Casa Hamburg, iar alţi 14 tineri cu dizabilităţi, în Casa Franz Max, numită astfel după numele soţului decedat al prietenei noastre Maria Max, care a strâns donaţii pentru această casă în zona orasului Frankfurt, Germania. De-a lungul anilor următori s-a reuşit crearea altor case: Casa Frankfurt şi Casa Săcueni.

Şi alte organizaţii din Vest au procedat la fel. Astăzi există în judeţul Bihor o reţea de peste 30 de case de tip familial, din care unele au fost finanţate de fundaţii româneşti. Cam 40% din copiii instituţionalizaţi mai demult trăiesc astăzi în aceste case, circa 30% au fost preluaţi de asistenţi maternali, astfel încât in prezent există doar o minoritate de copii instituţionalizaţi. Situaţia din centrul şi estul României nu a ajuns însă la o asemenea nivel de dezvoltare.

 

Problema celor care au împlinit 18 ani

Până în prezent, această reformă se opreşte însă la limita vârstei de 18 ani. Tinerii trebuie să iasă atunci din casele de tip familial şi mai pot rămâne doar în cazuri excepţionale timp de câţiva ani în casă. Pentru cei care din cauza dizabilităţilor lor nu pot să trăiască independent, acest lucru înseamnă revenirea în instituţii sau în spitale de psihiatrie. Cei care n-au reuşit deloc să iasă şi au împlinit vârsta de 18 ani nu au, nici ei, alte perspective. În mod similar sunt periclitaţi şi oamenii, care, asemenea copilor şi tinerilor, au trăit acasă, dar care la vârsta adultă nu mai pot trai acasa la părinţii lor.

Ca urmare, Rumänienhilfe Alsterdorf a început, cu sprijinul Fundaţiei Robert Bosch din Stuttgart şi în colaborare cu Parohia catolică „St. Johannes Baptist“ din Weil in Schönbuch, Germania, un program cu titlul „Locuinţe protejate şi locuri de muncă asistate pentru persoane adulte cu dizabilităţi din judeţul Bihor/18 plus“. În martie 2005 s-au inaugurat primele doua apartamente, acestea oferind 10 locuri în Oradea. Alte trei apartamente au fost date în folosinţă, astfel încât există în prezent 27 de locuri în aceste locuinţe protejate. Din 2011 a debutat proiectul de ieşire din sistem, în care în anul 2013 erau cuprinşi 11 tineri cu dizabilităţi.

Prin sistemul de case de tip familial şi prin sprijinirea şi îndrumarea atentă şi intensă a acestora, prin locuinţe protejate cu trainingul pentru independenţă şi prin proiectul de ieşire din sistem prin care beneficiarii sunt consiliaţi doar 1-2 ore pe săptămână de către asistenţii din locuinţele protejate, s-a creat în Oradea o reţea de oferte de sprijin eficiente şi foarte bine corelate între ele pentru reintegrarea in societate a persoanelor cu dizabilităţi. Concomitent, am reuşit ca, printr-o cooperare intensă cu AJOFM Bihor, să obţinem 200 de locuri de muncă pe piaţa liberă a muncii pentru persoane cu dizabilităţi.

Aceste locuri de muncă funcţionează după principiul de succes din Marea Britanie, “supported imployment”, în care asistenţii la locul de muncă ce au beneficiat de o instruire specializată preiau nu doar pregătirea şi mijlocirea /intermedierea persoanelor cu dizabilităţi către aceste locuri de muncă, ci şi îndrumarea lor acolo şi acordă sprijin în rezolvarea conflictelor care pot aparea.

Prin mijloacele oferite de Fundaţia Robert Bosch s-a reuşit finanţarea coordonării,  instruirii şi perfecţionării angajaţilor români. Parohia catolică „Sfântul Ioan Botezătorul“ din Weil in Schönbuch şi organizaţia suedeză “Syster Annas hjälpverksamhet för rumänska barnhermsbarn” au sprijinit dezvoltarea locuinţelor protejate prin transporturi de donaţii de bunuri şi bani, dar şi printr-un angajament pe bază de voluntariat.

În aceeaşi perioadă, Rumänienhilfe Alsterdorf a început, în 1997, împreună cu Asociaţia Handicapaţilor Psihici din Oradea, înfiinţarea unui centru de zi pentru persoane adulte cu boli psihice sau dizabilităţi intelectuale care locuiesc încă împreună cu familia. Pentru o bună structurare a programului zilnic, 40 de persoane afectate beneficiază de atunci de programe de instruire, atenţie acordată îngrijirii medicale şi de o masă caldă preparată împreună. Prin toate acestea familiile vor fi degrevate de povara zilnică şi se evită internarea acestor persoane în cămine sau spitale de psihiatrie.

Preluarea de responsabilităţi sociale în administrare proprie

În România, pana acum, toate instituţiile sociale erau in sarcina statului. Încet, incet, se recunoşte faptul că statul este doar în mică măsură capabil să facă faţă acestor sarcini şi că el ar trebui să predea serviciilor legate de centre de plasament pentru copii, căminele de bătrâni şi instituţiile pentru persoane cu dizabilităţi în administrarea unor furnizori privaţi de servicii sociale. În 2011 legislaţia referitoare la acest domeniu a fost pusă în concordanţă cu normele europene. În principal este vorba de o hotărâre care permite acest lucru: judeţele pot de atunci să scoată la licitaţie instituţiile sociale şi să predea responsabilitatea pentru acestea unor furnizori privaţi de servicii sociale în anumite condiţii contractuale – urmând să se negocieze cu aceştia valoarea cheltuielilor curente oferite de stat.

Asociaţia româno-germană Alsterdorf, asociaţiaţie furnizoare de servicii sociale pe care am înfiinţat-o în România, a preluat, din decembrie 2012, casele şi apartamentele din sistemul de locuinţe protejate cu cei 60 de beneficiari şi 23 de angajaţi. Bihorul este primul judeţ din România care a păşit pe acest drum, iar noi, împreună cu o organizaţie non-guvernamentală a Bisericii Ortodoxe Române, suntem primii care au primit în administrare proprie sevicii sociale publice de la statul român.

Având în vedere că toate acestea au dus la satisfacţia tuturor părţilor implicate, D.G.A.S.P.C. Bihor doreşte să ne transfere responsabilitatea de administrare a unui centru mai vechi, în care domnesc în continuare condiţii extrem de precare. Plănuim să preluăm un astfel centru, foarte probabil C.I.T.O. Cadea, aproape de Oradea, cu 50 de locuri pentru tineri cu dizabilităţi. Obiectivul nostru: crearea unor posibilităţi de muncă pentru locuitorii din centru şi conversia treptata a centrului în forme de locuit integrate în comunitate. 

123456789